Privim in ochii lor mai mult ca niciodata…in ochii copiilor nostri! Incercam sa devenim aliatii Naturii, invatandu-i pe ei s-o iubeasca si s-o protejeze.
Credem asta cu tarie si de cate ori avem ocazia fugim acolo cat mai aproape de inima ei, fie ca e munte, deal sau mare.
Si ii invatam sa isi iubeasca tara!
De curand ne gandeam cum reusim sa vedem numeroase locuri in diferite momente. Prima data, impreuna cu parintii nostri. Le zarim cu ochii de copil, prin care totul ti se pare grandios. Insa ai in acelasi timp, siguranta mainii de parinte care te tine strans.
Apoi revedem unele locuri ca adolescenti. De acum, locurile grandioase se modifica, unele prospera si iti ofera perspective noi, insa sunt si destule locuri pe care le regasesti abandonate.
Dupa alti ani incepi sa revezi locurile de aceasta data cu ochii de parinte ce-si tine strans copilul insuflandu-i siguranta in dragostea pentru natura.
Credeam ca acestea sunt toate ipostazele din care putem vedea aceste locuri. Dar iata, acum revedem cai parcurse odinioara. De aceasta data, le revedem cu ochii celui ce-a stat in casa multa vreme, ca toti ceilalti.
Privim natura insetati de ea! Privim in jur infometati de libertate!
Frumos slogan si crez. Totusi, in acelasi timp privim dupa intrarea si dupa iesirea ce se fac pe cai separate, privim dupa dispenserul cu dezinfectant, dupa cum sa ne asezam la masa si daca suntem la distanta corespunzatoare de ceilalti. Privim dupa marcajele de pe jos. Ne cautam drumul catre camera care se face pe-o cale diferita.
Insa , mai mult de atat:
Privim in ochii lor mai mult ca niciodata…in ochii gazdelor!
Ei invata sa-si daruiasca ospitalitatea dincolo de aceste lucruri. Intuim zambetele lor, dincolo de masca ce-o poarta. Apreciem cum impun toate restrictiile legate de triajul epidemiologic, dezinfectarea obligatorie, servirea mesei sau folosirea spatiilor comune.
Tu ce faci sa te simti in siguranta? Ai reusit sa simti ca nu e chiar asa de rau si ca se poate si asa?