O sa te intrebi cine e Bea Johnson si ce o certifica sa ne propuna reguli. Bea Johnson este experta intr-un stil de viata sustenabil, autoare de carti de succes pe aceasta tema, tradusa in 28 de limbi. Este cea care a pornit miscarea Zero Waste, si un bun exemplu in acest sens: deseurile pe care le produce familia ei intr-un an incap intr-un borcan. Uimitor, nu-i asa?

Pentru a vedea mai multe despre miscarea Zero Waste si a o cunoaste pe autoarea ei, intra pe zerowastehome.com si vei gasi o gramada de ponturi despre cum sa reduci numarul deseurilor si cum poti sa inlocuiesti produsele de zi cu zi cu alternative sanatoase si biodegradabile.
Sa trecem la fapte. Vom divulga secretul unui stil de viata cu deseuri 0: exact asa cum il enunta autoarea:
Refuza, redu, reutilizeaza, recicleaza, composteaza (doar in ordinea asta) este metoda care a redus deseurile familiei noastre la un borcan, inca din 2008.
Sa le luam pe rand:
1. Refuza sa cumperi produse care genereaza deseuri, cauta mereu alternative biodegradabile, refuza produsele publicitare cadou daca nu-ti folosesc, opteaza pentru primirea facturilor prin posta electronica, cauta solutii sustenabile in orice imprejurare si gaseste-le!
2. Redu in general, tot ceea ce nu-ti foloseste, incearca sa cumperi doar atata cat folosesti si alege ambalajele biodegradabile de cate ori ai posibilitatea.
3. Reutilizeaza si repara. Nu te grabi sa te descotorosesti de lucruri, reutilizeaza pe cat posibil. Activeaza-ti imaginatia si cauta noi moduri de a folosi obiectele. Inainte de a arunca mai da o sansa: repara!
4. Recicleaza pe cat posibil si nu uita sa alegi produse din materiale care pot fi reciclate, atunci cand cumperi. Reciclarea este un lucru minunat, dar sa nu ne bazam prea mult pe ea ca scuza pentru a cumpara orice ne dorim.
5. Composteaza. Si compostul este un rezultat al reciclarii. Este important sa cumparam cat este necesar ca sa aruncam cat mai putin, acolo unde trebuie. Daca ai posibilitatea de a composta, documenteaza-te putin si fa-o!
Autoarea insista ca pentru rezultate cat mai bune trebuie sa respectam cele cinci reguli exact in aceasta ordine, deci sa ne punem pe treaba!
Sa trecem la fapte si sa ne implicam in proiectul Reciclarea incepe cu tine! Promovam pastrarea curateniei orasului si avantajele colectarii selective si a reciclarii deseurilor de ambalaje.
IMPLICARE
Esti un cetatean responsabil si vrei sa sustii acest proiect?
Reprezinti o companie si vrei sa sustii acest proiect?
Photo by Vlada Karpovich on Pexels